… et l’étoile s’appelle Amertume.…
Cantemir
À cinq heures, je descendrai, traversant les miroirs,
les yeux éteints, souriant un peu, en habits noirs.
Le thé est-il infusé ? Sont-ils tous arrivés ? Tout est-il prêt ?
Il recouvre en hâte la tombe, la pioche, d’un grand voile d’apprêt.
Dansez ensemble un jeu galant, faites chanter votre instrument,
archets sans âme, violons vides, pourquoi ce silence stagnant ?
Mais je t’interroge, mon amour, qu’as-tu au front ?
C’est Amertume qui m’a pris par la main et m’a conduit sur un pont.
Mais je t’observe, mon amour, comme tu es pâle.
C’est Amertume qui, haineux envers la vie, m’a transmis l’angoisse de son râle.
Donne-moi mon chapeau, ma canne, mon masque, donne-moi mes gants,
il est bien tard, noircissez les miroirs, fermez les portes, je pars maintenant.
Dehors, sous l’étoile rare, un équipage m’attend.
La nuit enfle, elle ébranle les cloches, et voici que frissonne son panache d’argent.
*
Domnul amărăciune
Printre oglinzi, la ora cinci, am să cobor,
în haine negre, cu ochii stinși, zâmbind ușor.
E gata ceaiul? Toți au venit? Totul e gata?
Cu o maramă acoperă iute groapa, lopata.
Dansați în cete un joc galant, cântați, lăute,
arcușuri seci, viori pustii, de ce stați mute?
Dar te întreb, iubitul meu, ce ai la frunte?
Amărăciunea m-a luat de mână și m-a condus peste o punte.
Dar te observ, iubitul meu, ce pald ești.
Amărăciune, urând viața, mi-a spus în șoaptă: Să te ferești…
Dă-mi pălăria, bastonul, masca, dă-mi și mănușile,
e cam târziu și de-am să plec, cerniți oglinzile, închideți ușile.
M-așteaptă afară, sub steaua rară, un echipaj…
Noaptea se umflă, clopoțeii-și scutură și uite cum flutură argintiul penaj.
***
Emil Botta (1911-1977) – L’aurore me trouvera les bras croisés (Hochroth, 2013) – Traduit du roumain par Nicolas Cavaillès.
Jeu de briques
Snake
Pacman
Bubble