Que Dieu ne soit point
en moi
comme esclave en prison — enchaîné.
Terre, donne-moi des ailes
et je serai flèche fendant
l’infini,
autour de moi ne verrai plus que le ciel,
ciel au-dessus,
et au-dessous ciel —
et flambant dans des flots de lumière
je danserai
traversé d’élans fulgurants
afin que Dieu respire en moi librement
et que cesse sa plainte :
« Je suis un esclave en prison ! »
*
Vreau să joc!
O, vreau să joc, cum niciodată n-am jucat!
Să nu se simtă Dumnezeu
în mine
un rob în temniţă — încătuşat.
Pământule, dă-mi aripi:
săgeată vreau să fiu, să spintec
nemărginirea,
să nu mai văd în preajmă decât cer,
deasupra cer,
şi cer sub mine —
şi-aprins în valuri de lumină
să joc
străfulgerat de-avânturi nemaipomenite
ca să răsufle liber Dumnezeu în mine,
să nu cârtească:
„Sunt rob în temniţă!”
***
Lucian Blaga (1895-1961) – Poemele luminii (1919) – Les poèmes de la lumière (Jacques André Editeur, 2016) – Traduit du roumain par Jean Poncet