Nichita Stănescu – Première élégie

Dédiée à Dédale, le fondateur de
la fameuse dynastie des artistes dédaliens

Il commence avec soi-même et finit
avec soi-même.
Aucune aura ne l’annonce, aucune
queue de comète ne le suit.

Rien ne sort de lui à l’extérieur ;
donc il n’a ni visage
ni forme. Tant soit peu semblable
à la sphère,
qui a le plus de corps
couvert de la peau le plus étriquée
possible. Mais avec encore moins de peau
que la sphère.

Il est le dedans – acccompli,
et,
bien que sans limites, il est profondément
limité.

Mais de se voir, il ne se voit pas.

L’histoire de ses propres mouvements
ne le suit pas, comme
le signe du fer à cheval suit religieusement
les Chevaux…

*

Elegia întâia

Închiată lui Dedal, întemeietorul
vestitului neam de artişti, al dedalizilor

El începe cu sine şi sfârşeşte
cu sine.
Nu-l vesteşte nici o aură, nu-l
urmează nici o coadă de cometă.

Din el nu străbate-n afară
nimic; de aceea nu are chip
şi nici formă. Ar semăna întrucâtva
cu sfera,
care are cel mai mult trup
învelit cu cea mai strâmtă piele
cu putinţă. Dar el nu are nici măcar
atâta piele cât sfera.

El este înlăuntrul – desăvârşit,
şi,
deşi fără margini, e profund
limitat.

Dar de văzut nu se vede.

Nu-l urmează istoria
propriilor lui mişcări, aşa
cum semnul potcoavei urmează
cu credinţă
Caii…

***

Nichita Stănescu (1933–1983) – 11 élégies / 11 elegii (Cartea Româneasca, 2018) – Traduit du roumain par Iulian Popescu et Jean-Louis Courriol.